100 de aterizări pe singurul heliport la standarde internaționale din Capitală, 100 de vieți salvate mai rapid

Publicat pe: 25/08/2020

Data ultimei actualizari: 27.08.2020

Bucuresti, 25 august 2020 – Ieri seară, pe heliportul construit pe Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgență București a fost înregistrat transportul medical aerian cu numărul 100. Pacientul, un bebeluș de doar două zile, din Alexandria, a fost adus de echipajul de pe elicopterul SMURD, având icter intens hemolitic, el fiind preluat în Unitatea de Primiri Urgențe a SUUB.

În acest moment, bebelușul se află în maternitatea Spitalului Universitar de Urgență București, sub tratament. Medicii îi fac în continuare o serie de investigații, starea sa fiind satisfăcătoare.

Nou-născutul avea nevoie de îngrijiri complexe și de un tratament de specialitate, acesta fiind motivul pentru care medicii de la Alexandria au decis transferul lui la SUUB. Secția de Neonatologie a SUUB este clasificată ca maternitate de gradul III având capacitatea de a acorda îngrijiri medicale înalt calificate pentru orice fel de patologie neonatală și fiind dotată în acord cu cerințele internaționale, cu echipamente de reanimare și îngrjire neonatală performante.

Cea de-a 100-a aterizare pe heliportul SUUB are loc la 8 luni de la inaugurarea investiției de un milion de euro, costurile fiind suportate în totalitate de MaxBet. Bilanțul transporturilor medicale de urgență arată că cele două culoare de zbor au fost folosite atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, indiferent de condițiile meteo. În premieră pentru sistemul medical, 20 la sută dintre zboruri au avut loc noaptea – heliportul SUUB având instalație electrică de balizaj, cu marcaje luminoase, cu echipamente de salvare, protecție și de stingere a incendiilor.

”Pentru noi, fiecare viață salvată este o victorie, pentru acești pacienți chiar și un singur minut făcând diferența între viață și moarte. Toate aceste victorii ne confirmă că MaxBet a făcut cea mai bună investiție posibilă în construcția primului heliport medical în terasă din București, la cea mai mare unitate medicală din Capitală. Investiția noastră de 1 milion de euro va dăinui în timp, iar fiecare pacient salvat de medici poate să spună mai departe povestea acestei investiții. Trăim un sentiment unic de fiecare dată când aflăm că încă un pacient a fost salvat și că putem să îi ajutăm pe eroii din camera de gardă, din blocul operator. Pentru că ne pasă de semenii noștri, pentru că știm că împreună salvăm vieți”, a declarat Ioana Bazavan, director general al MaxBet.

Cei 100 de pacieți aduși cu elicopterele SMURD provin din diferite zone ale țării, cele mai multe cazuri fiind preluate din Craiova, Alexandria, Galați, Brăila, Bacău, Constanța și Tulcea.

Cei mai mulți pacienți au fost aduși cu diagnostice precum infarct miocardic acut ori accident vascular cerebral, Spitalul Universitar de Urgență București fiind recunoscut pentru performanțele sale medicale în cardiologie și având una din primele unități din România de accident vascular cerebral și de urgențe neurovasculare. Investiția realizată de MaxBet oferă o șansă în plus pacienților aflați în stare gravă și foarte gravă, care au nevoie de îngrijire medicală înalt specializată într-un spital universitar de urgență prin scurtarea timpului în care ajung la camera de gardă. Pentru mulți dintre acești pacienți, fiecare minut e vital. Pentru noi, medicii, faptul că bolnavul este adus mai repede la spital înseamnă că putem interveni într-un timp optim și deci înseamnă o șansă în plus la viață. Echipele medicale de la SUUB înalt specializate pun viață pacientului mai presus de orice.

Cel mai tânăr pacient care a beneficiat de heliportul SUUB a fost un nou-născut prematur transferat de la Alexandria. Medicii au considerat că micuțul are nevoie de îngrijri cu ajutorul unor aparate care sunt disponibile doar în maternitățile din Capitală. Astfel, la doar câteva ore de la naștere, nou-născutul a fost preluat de elicopterul SMURD din Alexandria, adus la Spitalul Universitar, iar de aici transferat pe cale rutieră la Maternitatea Bucur.

Cea mai aglomerată zi de aterizări și decolări pe heliportul Spitalului Universitar s-a dovedit a fi ziua de 30 decembrie. Nu mai puțin de 6 elicoptere au adus cazuri medicale din toată țara. Printre pacienții a căror viață a fost salvată prin transferul rapid au fost și doi bărbați în stare foarte gravă care suferiseră infarcturi miocardice acute.

Heliportul Spitalului Universitar de Urgență București a devenit funcțional pe 3 decembrie 2019. Lucrările de construcție la cel mai modern heliport medical în terasă din România au început în luna aprilie a anului trecut, proiectantul construcției fiind ABC Development Aviation.

Despre MaxBet

Max Bet SRL  este o companie românească licențiată ca și operator de jocuri de noroc de tip slot machine, înființată în anul 2002, care deține poziția de top în acest domeniu de activitate economică din anul 2012 și până în prezent. Firma contribuie la bugetul de stat cu peste 24 de milioane de euro anual și are peste 1.350 de salariați.

Prin politica sa de responsabilitate socială, MaxBet susține excelența și inovația în medicina românească, implicându-se activ în numeroase proiecte care vizează îmbunătățirea condițiilor din sistemul medical românesc și în special în proiectele Spitalului Universitar de Urgență din București, cu care a dezvoltat un parteneriat de lungă durată.

Despre SUUB

SUUB este unul dintre cele mai mari spitale de urgență din România de grad IA care are în structura sa peste 45 de secții și compartimente în specialitățile medicale și chirurgicale. Anual aici sunt îngrijiți peste 55.000 de bolnavi în spitalizare continuă, peste 60.000 de bolnavi în spitalizare de zi, iar consulturile în UPU și Ambulatoriul integrat depășesc 300.000 de pacienți.