Un nou-născut prematur a fost adus, ieri, 5 ianuarie, la Spitalul Universitar de Urgență București fiind transportat de la Alexandria cu un elicopter SMURD. După aterizarea elicopterului pe heliport, nou-născutul a fost dus la Maternitatea Bucur, care autorizase transferul acestuia.
De pe data 3 decembrie, de când heliportul Spitalului Universitar de Urgență București a devenit operațional și până ieri, 5 decembrie, 16 pacienți au fost transferați cu elicopterul.
Lucrările la heliportul Spitalului Universitar de Urgență București au început în luna aprilie 2019. Este singurul heliport medical in București, autorizat pentru zboruri pe timp de zi și de noapte, în felul acesta pacienților crescându-le considerabil șansele de supraviețuire prin instituirea precoce a tratamentului corespunzător în cadrul Spitalului Universitar sau în alte clinici de specialitate din București unde sunt transferați.
Biroul de presa al SUUB