Peste 1.400 degrees persoane s-au prezentat la UPU în perioada sărbătorilor pascale
La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență București 1.430 de persoane s-au prezentat în perioada 28 aprilie– 2 mai 2019. A fost o “avalanșă” de cazuri simple, necomplicate care au aglomerat UPU și care își puteau găsi rezolvare în altă parte.
Pacienții cu probleme medicale grave au fost preluați imediat de medici, care le-au făcut toate investigațiile necesare și au acționat prompt și cu profesionalism, iar în cazul unora intervenția rapidă a însemnat salvarea vieții.
“La Camera de Gardă am avut, în această perioadă, a sărbătorilor pascale și 1 mai, pacienți de toate vârstele. Cei mai mulți s-au prezentat cu patologie cardiacă acută șiaccidente vasculare cerebrale acute. Au mai fost șipolitraumatisme în special prin accidente rutiere și prin precipitare de la înălțime și, nu în ultimul rând, pacienți gravi care s-au prezentat cu ocluzii intestinale”, a declarat dr. Silvia Nica, medic șef la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar de Urgență București.
La SUUB sunt 49 de linii de gardă care acordă 24 de ore din 24 asistență medicală șicare, în perioada sărbătorilor pascale, au fost asigurate de 200 de medici și peste 2.000 de asistente de pe toate secțiile spitalului.
Față de aceeași perioadă a anului trecut, Paște și 1 Mai, numărul prezentărilor la UPU a crescut cu aproximativ 10%.