Pacienta cu transplant de măduvă a fost externată
Miercuri, 28 noiembrie 2018, a fost externată din Spitalul Universitar de Urgență București pacienta care a beneficiat de transplant medular.
Pacientei i s-a făcut o autogrefă, transplant cu propriile celule stem . “Am realizat un transplant autolog. Este o procedură care se realizează în anumite afecțiuni hematologice, ca o consolidare a răspunsului obținut prin tratamentul chimioterapic și în care se recoltează celulele stem înainte de a se face procedura de autotransplant. Celulele stem au fost recoltate din sângele periferic”, spune conferențiar universitar dr. Horia Bumbea.
Doamna B.N. în vârstă de 41 de ani a fost diagnosticată în urmă cu doi ani cu mielon multiplu. “Diagnosticul a fost mielom multiplu, care a recăzut după prima linie de tratament și după primul autotransplant. Deci la 9 luni după transplant a prezentat o recădere a bolii și a necesitat reluarea unui tratament de linia a doua pe care noi l-am efectuat aici, la Centrul de Transplat din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București și ne bucurăm că l-am putut face la scurt timp după reapariția bolii”, a mai spus dr Horia Bumbea.
Pacienta a fost internată la Spitalul Universitar de Urgență București pe 12 noiembrie, ea aflându-se în îngrijire medicală de doi ani. A făcut primul autotransplant la o altă unitate medicală din Capitală și, ulterior, a fost urmărită de medicul curant de la SUUB. “Aveam dureri de spate și în urma investigațiilor medicale am aflat că trebuie să fac transplant de măduvă. Vreau să mulțumesc întregului personal medical de aici din Spitalul Universitar. Domnul doctor Bumbea și doamna doctor Marinescu sunt niște oameni cu suflet mare. Un medic care-și face meseria cu atâta pasiune transmie încredere și pacientului și asta am simțit și eu. Mă simt foarte bine acum, abia aștept să ajung acasă la familia mea. După acest transplant vreau să stau liniștită, nu o să mai merg la serviciu și am să mă răsfăț. Atât vreau. Pentru că acum sănătatea mea e cea mai importantă”, a spus doamna B.N. la externare.
Pacienta va reveni la control peste o lună și va fi evaluată periodic.
Secția Clinică Hematologie și Transplant din cadrul SUUB este coordonată de doamna profesor universitar doctor Ana Maria Vlădăreanu și domnul conferențiar universitar Horia Bumbea.