SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENŢĂ BUCUREŞTI anunţă desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al acestei instituţii.
Concursul se va desfăşura conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1082/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoana fizica, din spitale publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii, în perioada 04.07.2016 -8.07.2016, la sediul instituţiei din Splaiul Independenţei nr. 169, sector 5 Bucureşti, Cabinet Manager/ Sala de Consiliu S.U.U.B. – etaj I.
Criteriile de selecţie constau în îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico- financiar sau juridic;
- sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
- pentru spitalele clinice în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală, managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar şi să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii;
- au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;
- nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală;
- sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic);
- nu au vârsta de pensionare, conform legii.
Inscrierile şi dosarul de concurs se depun personal la secretariatul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, într-un interval care se încheie cu 7 zile înainte de data stabilită pentru susţinerea concursului, respectiv până la data de 26.06.2016.
Conţinutul dosarului este reglementat de art.ll din Ordinul MS nr.
1.082/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare.
Temele cadru şi grila de punctare pentru proiectul de management precum şi bibliografia pentru concurs sunt afişate pe site-ul SUUB.
Taxa de participare la examen este de 800 lei/participant conform dispoziţiilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1191/2010 privind stabilirea cuantumului sumei de participare la concursurile organizate pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii. Candidaţii depun suma, reprezentând taxa de participare la examen, la casieria spitalului public care organizează concursul, respectiv casieria Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
BIBLIOGRAFIA PENTRU CONCURSUL DE OCUPARE A FUNCŢIEI DE MANAGER
AL SPITALULUI UNIVERSITAR DE URGENŢĂ BUCUREŞTI
- DIN DOMENIUL LEGISLAŢIEI
- Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
- Legea nr. 53/2003- Codul muncii, republicată cu modificările ulterioare
- Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările si completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015, cu modificările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului Nr. 161/2016 din 16 martie 2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017;
- ORDIN Nr. 388/186 din 31 martie 2015 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 -2015;
- Hotărârea Guvernului nr. 206 din 25 martie 2015 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016;
- Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Nr. 185 din 30 martie 2015 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2015 şi 2016 cu modificările si completările ulterioare;
- ORDIN Nr. 386 din 31 martie 2015 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016;
- Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1782/576 /2006 privind înregistrarea şi raportarea statistică a pacienţilor care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă şi spitalizare de zi, cu modificările si completările ORDIN Nr. 208 din 9 aprilie 2015
- Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 208/2015 privind aprobarea regulilor de confirmare din punct de vedere al datelor clinice şi medicale la nivel de pacient pentru cazurile spitalizate în regim de spitalizare continuă şi de zi, precum şi a Metodologiei de evaluare a cazurilor neconfirmate din punct de vedere al datelor clinice şi medicale pentru care se solicită reconfirmarea;
- Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările si completările ulterioare;
- Legea nr. 98/2016 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice;
- Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1043/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public, cu modificările ulterioare;
- Ordinul ministrului sănătăţii nr. 921/2006 pentru stabilirea atribuţiilor comitetului director din cadrul spitalului public;
- Ordinul ministrului sănătăţii nr. 145 din 11 februarie 2015 pentru aprobarea componenţei şi a atribuţiilor consiliului de etică ce funcţionează în cadrul spitalelor;
- Ordinul ministrului sănătăţii Nr. 1628/2007 privind aprobarea modelului contractului de administrare a spitalului public din reţeaua Ministerului Sănătăţii;
- Ordinul ministrului sănătăţii nr. 320/2007 privind aprobarea conţinutului Contractului de administrare a secţiei/laboratorului sau serviciului medical din cadrul spitalului public, cu completările ulterioare;
- Ordinul ministrului sănătăţii nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, cu modificările si completările ulterioare;
- Ordinul ministrului sănătăţii nr. 972/2010 pentru aprobarea Procedurilor, standardelor si metodologiei de acreditare a spitalelor;
- Ordinul ministrului sănătăţii 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire si control al infecţiilor nosocomiale in unitatile sanitare;
- Ordinul ministrului sănătăţii 1706/2007 privind conducerea si organizarea unitatilor si compartimentelor de primire a urgente, cu modificările si completările ulterioare;
- Ordinul ministrului sănătăţii 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de munca, organizarea si efectuarea gărzilor in unitatile publice din sectorul sanitar, cu modificările si completările ulterioare;
- Ordin 1224/2006 pentru aprobarea Normelor privind activitatea unitatilor de transfuzii sanguina din spitale;
- Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările si completările ulterioare;
- Legea nr. 677/2001 privind protectia datelor cu caracter personal, cu modificările si completările ulterioare;
- Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienţilor.
- LUCRĂRI DE SPECIALITATE
– Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar – Managementul spitalului, editura Public H Press, 2006, Bucureşti.
-Nicolescu O., Verboncu I., Fundamentele Managamentului Organizaţiei, Editura Tribuna Economică 2001
TEMELE-CADRU PENTRU PROIECTUL DE MANAGEMENT PREZENTAT ÎN
CADRUL CONCURSULUI DE OCUPARE A POSTULUI DE MANAGER
PERSOANA FIZICĂ
- Imbunătăţirea structurii şi organizarii spitalului.
- Evaluarea şi îmbunătăţirea performanţei serviciilor medicale furnizate de spital.
- Strategia managementului în domeniul achiziţiilor şi investiţiilor
- Analiza situaţiei economico-financiare a spitalului.
- Managementul calităţii şi creşterea performanţei spitalului.
- Eficientizarea activităţii spitalului prin implementarea procedurilor şi a controlului managerial.
- Activitatea de cercetare a spitalului – beneficii si organizare.