Spitalul Universitar de Urgență București a fost autorizat din luna octombrie a anului trecut ca
centru de transplant medular și inclus în Programul de Transplant.
În luna noiembrie 2018, la SUUB a fost făcut primul transplant medular, unei paciente de 41 de
ani. Activitatea a fost realizată de echipa medicală din Secția Clinică Hematologie și Transplant
Medular aflată sub coordonarea doamnei profesor universitar Ana Maria Vlădăreanu și a
domnului conferențiar dr. Horia Bumbea, medicul coordonator al compartimentului de transplant
medular.
În prezent, 7 persoane se află pe lista de așteptare pentru transplant medular.
"Avem deja 7 pacienți, pe lista de așteptare, introduși în registrul național al ANT. După ce
Compartimentul de transplant al Spitalului Universitar va primi fila de buget pe anul acesta, vom
începe procedurile la acești pacienți. În cadrul spitalului nostru realizăm o abordare complexă a
pacientului hematologic, folosim și terapii noi și, de acum, și proceduri de transplant cu celule
hematopietice. Terapiile inovative care apar pentru diferite afecțiuni oferă un grad de răspuns
atunci când terapiile convenționale sau care sunt în prezent în standardul de tratament nu mai
oferă răspuns. Spre exemplu, mielomul multiplu, cum are pacienta de 41 de ani, este o boală în
cazul căreia autotransplantul ne oferă o perioadă mult mai lungă de pauză de tratament și ne
oferă timp pentru ca noile terapii să poată să fie aplicate pentru ca pacienta să beneficieze de
prelungirea supraviețuirii. În ceea ce ne privește, noi facem totul pentru a oferi o șansă de
curabilitate pacienților noștri”, spune conf.dr. Horia Bumbea.