Heliportul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) reprezintă o premieră pentru unitățile medicale din București. Construcția este realizată pe Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgență București. O altă premieră pentru unitățile medicale din Capitală este reprezentată de faptul că elicopterele medicale vor beneficia de două culoare de zbor, inclusiv pe timp de noapte! Astfel, indiferent de momentul zilei, elicopterele medicale de urgență vor putea ateriza, iar cazurile medicale vor fi preluate de specialiștii Unității de Primiri Urgențe (UPU).
Odată cu noul heliport – amplasat pe Blocul Operator Central – pacienții vor fi transportați direct în Unitatea de Primiri Urgențe cu ajutorul unui lift și al unui culoar suprateran, ambele investiții fiind de asemenea susținute financiar în integralitate de MaxBet.
Investiția de 800.000 de euro realizată de MaxBet vaoferi o șansăîn plus paciențiloraflațiîn stare gravășifoartegravă, care au nevoie de îngrijiremedicalăînaltspecializatăînCentrulUniversitarBucurești, prinscurtareatimpuluiîn care ajung la camera de gardă.
Platforma heliportului are o structură metalică formată din rigle tip grinzi din oțel și stâlpi zăbreliți, este dotată cu jgheaburi și plase de siguranță, cu instalație electrică de balizaj, cu marcaje luminoase, cu echipamente de salvare, protecție și de stingere a incendiilor. Compania ABC Development Aviation este proiectantul și managerul de proiect al heliportului, societatea fiindspecializatăînconstrucția de heliporturimedicaleșicivile.
Data de finalizare a proiectului este estimată pentru finalul lunii august – urmând ca punerea în funcțiune să se realizeze în această toamnă.
“Acest proiect, unic în București, este o dovadă că se poate. Pentru noi, medicii, cei care am jurat să salvăm vieți, acest proiect este un vis care va deveni realitate și îi mulțumesc încă o dată sponsorului nostru. În 2018, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar au fost transferați cu elicopterul peste 200 de pacienți din toată țara, iar fiecare secundă este vitală în salvarea acestor oameni. Noul heliport ne va permite să preluăm și mai multe cazuri grave care vor putea beneficia de îngrijiri medicale avansate în Spitalul Universitar. Practic, avem un colectiv medical înalt specializat (medici, asistente medicale, infirmiere, brancardieri etc), iar în curând vom avea și cel mai modern heliport din țară. Este un proiect de succes care stabilește un nou standard de performanță în sistemul sanitar românesc”, a declarat dr. Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.
”Este un proiect de suflet pentru noi, un proiect în urma căruia avem garanția că alături de locuitorii Capitalei vor beneficia pacienți din întreaga țară. Pentru MaxBet implicarea activă în viața comunității, cu precădere în sistemul sanitar a devenit o misiune prioritară manifestată în proiecte de diverse anverguri începând cu anii 2009-2010. Perseverența, implicarea și responsabilitatea socială sunt atribute ale oamenilor care lucrează în compania noastră. Aceastea se perpetuează în timp de mai mult de 15 ani, iar acum, mai mult ca oricând sunt elementele care ne definesc”, a declarat Gherghina Ionescu, administrator MaxBet.
O altăinvestiție CSR derulată de MaxBet la SpitalulUniversitar de UrgențăBucurești a constatînamenajareașidotareaCentrului de Pretransplant de celule stem, unde sunt pregătițipacienți cu leucemieînvedereatransplantuluimedular, investițiaavând o valoare de 200.000 euro.
Despre Spitalul Universitar de Urgență București
SUUB este unul dintre cele mai mari spitale de urgență din România de grad IA care are în structura sa peste 45 de secții și compartimente în specialitățile medicale și chirurgicale. Anual aici sunt îngrijiți peste 55.000 de bolnavi în spitalizare continuă, peste 60.000 de bolnavi în spitalizare de zi, iar consulturile în UPU și Ambulatoriul integrat depășesc pe an 300.000 de pacienți. Activitatea medicală intensă este una integrată cu activitatea didactică, de cercetare și științifică, iar prin numărul mare de cadre didactice universitare cu o pregătire înalt specializată SUUB reprezintă un important centru de pregătire pentru medicii rezidenți, pentru studenții UMF “Carol Davila” București , dar și pentru pregătirea asistenților medicali.
Despre MaxBet
MaxBet
Max Bet SRL este o companie românească licențiată ca și operator de jocuri de noroc de tip slot machine, înființată în anul 2002, care deține poziția de top în acest domeniu de activitate economică din anul 2012 și până în prezent. Firma contribuie la bugetul de stat cu peste 24 de milioane de euro anual și are peste 1.350 de salariați.
Prin politica sa de responsabilitate socială, MaxBet susține excelența și inovația în medicina românească, implicându-se activ în numeroase proiecte care vizează îmbunătățirea condițiilor din sistemul medical românesc și în special în proiectele Spitalului Universitar de Urgență din București, cu care a dezvoltat un parteneriat de lungă durată.