Pacient ajuns la UPU cu plamanul iesit din torace
Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti au salvat viata unui pacient care a ajuns la Departamentul de Urgenta intr-o stare foarte grava, cu plamanul iesit din torace.
“Barbatul de 58 de ani a cazut de la inaltime, iar in urma impactului a suferit un traumatism toracic sever, coastele s-au rupt in 6 locuri si au perforat plamanul, o parte din plaman ajungand sa iasa din torace prin orificiul creat. Practic, ajunsese sub piele, devenind nefunctional. Astfel de cazuri sunt extrem de rare. Dupa ce plamanul a fost reintrodus in torace, au fost cusute zonele perforate din acesta si s-a refacut planul muscular” a declarat Dr. Andrei Dobrea, medic specialist Chirurgie Toracica, cel care a coordonat interventia chirurgicala.
Traumatismele toracelui sunt frecvente ( provocate fie prin accidente rutiere, accidente de munca, agresiuni sau accidente casnice). Aproximativ 20% din decesele prin trauma se datoreaza leziunilor toracice, indiferent de mecanismul de producere.
Traumatismele cu fracturi costale adesea afectează plamanul, care se colabeaza la fil (ramane în torace nefunctional)
Tratamentul este chirurgical cu repararea defectului costal si reexpansionarea plamanului.
“Uzual, coastele se fixeaza prin implanturi metalice, dar noi am decis stabilizarea acestora cu fire resorbabile folosind drept puncte de sprijin coastele sanatoase din jur, alcatuind un fel de tesatura flexibila. Astfel durerea si senzatia de disconfort respirator postoperator au scazut dramatic, permitand o refacere mai rapida. Prin absenta unui implant de durata s-a scazut riscul infectiilor si s-a desfiintat nevoia unei reinterventii dupa vindecare pentru scoaterea placilor metalice. Evident, dupa o anumita perioada, coastele se vor suda natural iar firele se vor resorbi complet, fara a ramane altceva decat tesuturile proprii. Pacientul a fost externat dupa o saptamana de la traumatism. La controlul postoperator, acesta este intr-o stare foarte buna, reluand aproape complet efortul fizic uzual. Durerile sunt minime, fara a avea nevoie de tratament in acest sens.” a mai spus Dr. Andrei Dobrea.
Echipa care a participat la aceasta interventie a fost formata din Dr. Andrei Dobrea, Dr. Anca Voinea – medic rezident Chirurgie Toracica si Dr. Dana Cosma – medic specialist ATI.