Pacientă adusă cu elicopterul pe heliportul de la SUUB

Acasă » Pacientă adusă cu elicopterul pe heliportul de la SUUB

O pacientă cu anevrism cerebral a fost adusă, astăzi, la Spitalul Universitar de Urgență București fiind transportată de la Constanța cu un elicopter SMURD. După aterizarea elicopterului pe heliport, pacienta a fost preluată de personalul Unității de Primiri Urgențe al Spitalului Universitar de Urgență București, iar apoi a fost internată pe secția de neurochirurgie.

 


Pacienta, în vârstă de 40 de ani, este în stare stabilă și va fi reevaluată clinic și imagistic cu angioCT pentru a se stabili cu exactitate nevoia și soluția terapeutică optimă. În măsura în care patologia permite, în perioada imediat următoare se va interveni prin tehnici de radiologie intervențională în vederea excluderii anevrismului.

Heliportul Spitalului Universitar de Urgență București a devenit funcțional la începutul lunii decembrie. Lucrările de construcție la cel mai modern heliport medical în terasă din România au început în luna aprilie a acestui an.

La Spitalul Universitar de Urgență București a fost dat în folosință săptămâna trecută și Blocul Operator Central. Cele 11 săli sunt dotate cu aparatură medicală de înaltă performanță. Printre echipamentele medicale din BOC regăsim: O-arm (CT mobil), C-arm (Rx mobil), neuronavigație și neuromonitorizare, microscop operator pentru neurochirurgie, coloană laparoscopie 3D, sisteme sigilare vasculară, lămpi scialitice, console anestezie, defibrilatoare, aparate de anestezie de înaltă performanță cu capacitate de recrutare pulmonară și altele importante pentru actul medical.

Biroul de presă al SUUB