Cel mai recent raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) arată că circulația virusului Influenza, virusului gripal, este mult mai activă față de aceeași perioadă a anului trecut.
Trebuie reținut că temperatura de afară, precum cea din aceste zilele trecute, întreține virusurile. Frigul stimulează circulația virusurilor gripale. Mai concret spus, între 0 și 10 grade Celsius virusul gripal se răspândește cel mai bine, mai ales când afară este umezeală. În acest context, vă oferim câteva reguli simple pe care să le respectați pentru a preveni îmbolnăvirea:
– Evitați aglomerația;
– Respectați eticheta de tuse (o combinație de măsuri menite să reducă la minimum transmiterea agenților patogeni respiratorii, prin intermediul picăturilor sau a altor căi aeriene). Componentele sale sunt:
-
acoperirea gurii și nasului în timpul tusei și strănutului. Nu strănutați în palme, deoarece așa transmiteți germenii, cu uşurinţă, la persoanele din apropiere şi, de asemenea, contaminați obiectele. Când strănutați/tușiți fie puneți gura la încheietura brațului (dar brațul să nu fie acoperit de geacă), fie acoperiți bine gura cu un șervețel de hârtie, pe care apoi îl strângeți bine și îl aruncați la coș;
-
atunci când tuşiți, trebuie să răsuciți capul departe de alții și să mențineți astfel separare spațială, în mod ideal mai mare de un metru;
-
secreţiile respiratorii trebuie eliminate într-un șervețel sau batistă din hârtie, care se aruncă imediat după folosire.
– Purtați mască de protecție și dacă aveți simptome de infecţie respiratorie, dar și dacă circulați prin locuri aglomerate și nu vreți să vă îmbolnăviți. Atenție: masca de protecție trebuie aruncată după folosire sau, în funcție de tipul de mască, dezinfectați-o după fiecare folosire, în condițiile specificate de producător;
– Spălați-vă pe mâini. Spălatul cu apă caldă și săpun după ce dăm mâna cu cineva sau atingem suprafeţe contaminate este CEA MAI IMPORTANTĂ REGULĂ care ne păzeşte de transmiterea infecţiei.
– Vaccinați-vă antigripal, dacă nu ați făcut-o deja.