Ziua mondială de prevenire a maladiilor renale sau Ziua Rinichiului este marcată, anul acesta, pe 14 martie. La Spitalul Universitar de Urgență București, pacienții cu boli de rinichi beneficiază de servicii integrate spital- ambulatoriu.
“Le oferim pacienților noștri o paletă completă de diagnostic și tratament atât pentru boli acute câte și pentru boli cronice”, a declarat conf.dr.Dorin Ionescu, director medical al Spitalului Universitar de Urgență București. În anul 2018, un număr de 743 de bolnavi cu insuficiență renală cronică și bolnavi cu insuficiență renală acută s-au aflat în evidența SUUB, ei efectuând 10.087 de ședințe de hemodializă, respectiv 782 de ședințe de hemofiltrare continuă și plasmafereză.
În cadrul secției de nefrologie de la Spitalul Universitar de Urgență București se află în pregătire un sector de terapie acută nefrologică.
Totodată, Spitalul Universitar de Urganță București asigură pregătirea studenților, a rezidenților și a asistenților medicali de diferite specilități, atât în stagii de Medicină Internă, cât și Nefrologie.
Datele Societății Internaționale de Nefrologie arată că 850 milioane de persoane din toată lumea suferă de boli de rinichi.
Boala de rinichi reprezintă una dintre principalele cauze de morbiditate și mortalitate globală, în creștere rapid progresivă în ultimii ani. În bolile renale, și nu numai, comportamentul preventiv este foarte important.