Șase clădiri emblematice din România au fost iluminate arhitectural de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitelor

Publicat pe: 28/07/2021

Data ultimei actualizari: 02.08.2021

Șase clădiri emblematice din țară au fost iluminate arhitectural, ieri, 28 iulie, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitelor. Spitalul Universitar de Urgență București, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași, Universitatea Ovidius din Constanța, Consiliului Județean Constanța și Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova au fost iluminate în albastru.

În acest an campaniile dedicate Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hepatitelor s-au desfășurat cu un mesaj specific promovat de Alianța Mondială împotriva Hepatitei (World Hepatitis Alliance): “Hepatita nu poate să aștepte. Testează-te. Tratamentul îți poate salva viața!”. Acesta a fost și mesajul afișat pe fiecare din cele 6 clădiri care noaptea trecută au fost iluminate arhitectural, o acțiune specială care s-a încadrat în serie celor organizate cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitelor.

 

Prof. Univ. Dr. Liana Gheorghe, președinte Romanian Association for Liver Diseases (RoALD): “Hepatita nu este o stigmă și nu este o sentință. În 2021 hepatita virală este o boală vidnecabilă sau controlabilă pe termen lung prin terapii antivirale, inovatoare, disponibile si compensate în România. Pentru a ști dacă suntem infectați este nevoie de testare. Testați-vă, tramentul vă poate salva viața”.

Prof. Univ. Dr. Florin Cătălin Cîrstoiu, decan al Facultății de Medicină, manager al SUUB: “Spitalul Universitar de Urgență București este un exemplu de bune practici în diagnosticul, tratamentul și monitorizarea hepatitelor virale, atât a hepatitei B, cât și a hepatitei C. Spitalul Universitar, prin corpul său medical, un corp profesoral, un corp academic încearcă să impună, la nivel național, linii noi de tratament, linii noi de diagnostic și să fie un model pentru spitalele mai mici, pentru spitalele care culeg informații prin prisma ghidurilor si protocoalalelor cadre sa confdere buna practica medicaă in domeniul hepatitelor virale. Spitalul Universitar de Urgență București și Facultatea de Medicină sunt promotorii unor linii noi în diagnostic și tratamentul pentru hepatitele virale, dar, în egală măsură sunt și un bastion al luptei împotriva acestei importante probleme de sănătate publică din România”

Testarea este soluția, iar tratamentul poate salva viața

Hepatitele virale reprezintă o boală silențioasă, un ucigaș tăcut, o boală infecțioasă care se transmite prin sânge. În cazul hepatitei, o perioadă lungă de boală care nu are simptome duce către ciroză și cancer hepatic și grăbește decesul. De aceea, testarea este soluția în eliminarea hepatitelor virale

 

Campania adresată populației generale, medicilor și autorităților a fost organizată de Romanian Association for Liver Diseases (RoALD), afiliată și sub egida SRGH, în parteneriat cu UMF Carol Davila București, Spitalul Universitar de Urgență București, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), Societatea Națională de Medicină de Familie (SNMF), Consiliul Județean Constanța și Campusul Universitar Universitatea Ovidius Constanța, UMF Grigore T. Popa Iași, UMF și Spitalul Județean Craiova.